Live from Apuseni

Stiti unde e fratili vostru? In Apuseni moshule. Am condus 7 ore ca sa ajung aici. Este locul ala unde cand te dai jos din masina, inspiri aer curat pe nas, te uiti in jurul tau si iti spui: vand tot si ma mut aici.

E a 2-a oara cand venim aici si acelasi lucru mi-a trecut prin cap si anul trecut. De ce nu ne mutam totusi? Macar 1 an de proba, inchiriem ceva mai ieftin, eu imi pastrez niste combinatii din care ies niste bani, sunt aproape de Cluj in caz de vreo urgenta, sunt aproape de unguri, oamenii sunt civilizati.. sunt suficiente avantaje sa facem aceasta mutare. Si totusi nu avem curaj. Va jur ca nu stiu care e acel „lucru” care ne tine lipiti de ghena aia de Buc. Poate ca e obisnuinta, poate ca e confortul de a avea acces la orice. Da, probabil ca asta e motivul, teama ca in caz de ceva nu stii ce sa faci, la cine sa apelezi sau unde sa te duci. Teama ca ai chef de mall si trebuie sa mergi 100km cu masina sa mananci un kfc sau o pizza. Teama ca iernile sunt grele si poate ramai izolat. Teama ca n-ai ce face cu zilele.

Dar, in mortii ma-sii, acelasi lucru e si in Buc! Sunt zile in care n-ai chef sa iesi din casa, zile in care n-ai chef de nimeni, zile in care ai o urgenta si nu stii pe cine sa suni. Cand am avut pietre la rinichi, salvarea a venit dupa 4 ore! Sunt sanse ca aici sa vina mai repede.

Nu sunt spitale in zona, de asta ii e frica lui Flory cel mai rau. Dar n-am auzit niciun caz de om care a murit din cauza asta! Si cred ca putem supravietui si fara kfc.

Asadar, nu avem nicio scuza. Ne trebuie doar acel moment nebunesc, sa nu mai fim atat de speriati, sa nu ne mai punem atatea intrebari, sa nu ne mai facem atatea griji din nimic.

Ieri dimineata cand am iesit din camera chitit sa scriu acest articol, am stat vreo 20 de minute cu ochii cand in laptop, cand la padurea de pe muntele din fata mea, timp in care au trecut doar 3 masini pe sosea. Singurul zgomot care l-am auzit era de la niste pasari si o talanga undeva mai departe. Inspir si simt aerul pina adanc in plamani. Incerc sa gasesc ceva care sa ma enerveze, care sa ma faca sa sa spun „nu, nu e de noi aici”.

Azi m-am mai trezit la realitate. In pensiunea unde stam cazati, au aparut din senin niste ghirtzoi, genul de oameni pe care iti vine sa-i calci cu bocancii pe fata pina ti se toceste talpa. O da, nici eu nu credeam pina ieri ca pot ajunge sa urasc niste oameni atat de mult, in doar cateva ore. Au 2 copii retarzi care, de cand au venit, zbiara si urla ca niste cretini. Arunca unii in altii cu pietre de pe jos, alearga si darama orice obiect care le iese in cale. Parintii s-au repezit la hamac si balansoar si nu s-au mai miscat de acolo pina seara tarziu.

Toti cei care eram in foisor ne-am socat. Unii, cu prea mult bun simt s-au retras in camere, altii au plecat la plimbare. Noi ne-am dus pina in bucatarie sa-i facem lui fii-mea niste paste, socati de jegurile care au stricat complet atmosfera. Dupa doar 2 minute, ma-sa copiilor dementi a venit peste noi in bucatarie si efectiv ne-a dat la o parte sa incalzeasca o ciorba. Din nou am ramas socati.

Dar Twigg, ce legatura are chestia asta cu mutatul?

Nu are legatura dar te gandesti ca daca te muti aici, poate iei in calcul sa aduci turisti sa ma scoti niste bani. Si pot veni genul asta de oameni, daca ma intelegeti. Nu am facut poze dar de ieri pina azi, au ars o oala si au spart o farfurie, asta doar ce am vazut noi. Si cel mai dramatic, au masina cu numere de Bucuresti. Momentan sunt plecati sa viziteze pe mortii lor dar ne e groaza ca se intorc si iar incepe nebunia. Am vb cu propietarii, daca nu ii potoleste noi plecam.

Un alt aspect naspa: e frig 8 luni/an, din care 4 extraordinar de frig. Si daca da zapada mare, sunt sanse mari sa ramai izolat. Trebuie sa ai stocuri de haleala si aici te mai lovesti de o realitate cruda: magazinele. Tineti minte cum erau alimentarele de pe vremea lu nea Nicu? Cam asa sunt magazinele pe aici: niste mezeluri cel putin bizare, niste dulciuri comuniste, sucuri de provenienta incerta, intr-o singura vitrina frigorifica erau aruncate unele peste altele iaurturi, pachete de unt, branza si alte chestii. N-am avut curaj sa cumparam nimic.

Puteti sa ne judecati, este ok. Vreau cu disperare sa ma mut din Buc dar nu suntem dispusi sa platim un pret atat de mare. Nu avem nici bani sa zici ca ne permitem sa ne lafaim in conditii decente, fara grija zilei de maine. Ca sa ne mutam aici trebuie sa vindem tot ce avem si s-ar putea sa nu ne ajunga.  Tre sa inchid, dup zgomotul de afara cred ca au venit ghirtzoii. fmm viata..

Share

Cei mai misto blugi ever

Share

Daca-mi permiteti..

Stiti acel spot la tv si radio „pentru o viata sanatoasa..” ? Hai ma ca trebuie sa-l stiti, il vedeti/auziti dupa un calup de 15 – 20 de minute de reclame la medicamente.

Poftim?

Exact, v-ati prins repede. Cum dracu iti permiti nesimtirea sa dai o astfel de.. reclama la sanatate zic, cand in urma cu cateva secunde mi-ai aratat cel putin 10 reclame la medicamente? Nu mai bine scoateti voi reclamele la medicamente pentru o viata sanatoasa?

Dar Twigg, ei traiesc din acele reclame! Si nu te pune nimeni sa te uiti..

Asa e. Eu oricum nu pun botul, chit ca majoritatea acelor reclame sunt targetate pe varsta mea: ficat, prostata si alte organe, pe sistem ca e bine sa fii preventiv. Adica, boule, tu ia medicamente just in case.

Daca intr-adevar statul ne vrea sanatosi, ar face reclamele putin diferite. Adica sa sune asa: „pentru prostata beti ceaiuri de prostata!” sau „pentru un ficat sanatos odihniti-va minim 8 ore pe noapte!”.

Oamenii au ajuns sa ia medicamente cu pumnul. Mergeti de curiozitate la farmacia tei de la Dristor si n-o sa va vina sa credeti ochilor, cred ca este un fenomen unic pe Terra: zilnic, de dimineata pina seara e coada de sute de persoane la medicamente. In schimb, la ceaiuri care probabil sunt mult mai eficiente, nu se inghesuie nimeni.

Eu am mai spus pe blog, Romania este un experiment. Este o tara de vanzare iar cetatenii trebuiesc eliminati. Si au gasit cel mai eficient mod posibil: ne vand medicamente care ne omoara incet dar sigur. Si mai stam si la coada pentru asta!

Share

Am fost la mare. Din nou :)

N-am avut chef de scris dar as vrea totusi sa va anunt ca am fost din nou la mare saptamana trecuta. De data asta n-am mai stat in hoteluri sau camere din vile, am stat intr-un complex de apartamente cu circuit inchis, cu piscina, gratar si foisor pentru cei care stau acolo. Adica, moshule, n-am stat ca voi, cu cearceaful pe malul marii in aglomeratie, am stat ca jmecherii cu bani. Daca ma intelegeti.

Asta teoretic. In realitate insa, lucrurile stau cu totul altfel. De ce? Pentru ca traim in Romanica. D’aia.

Posibil ca eu sa fiu un ciufut dar ma fut in ele de rezidentiale. O sa va rog sa faceti un mic efort de imaginatie: ganditi-va la o piscina cu apa limpede, afara e soare, tie ti-e cald, esti la mare, sezlongurile te asteapta sa te relaxezi pe ele dupa ce te balacesti in piscina. Acum adaugati un grup de tineri, baieti si fete, care stau de jur imprejurul piscinei. Ganditi-va la o manea de succes. Dati maneaua la maxim. Acum va uitati la acei tineri, baieti si fete care pocnesc din degete, bat din palme si se unduiesc pe respectiva manea de-a lungul piscinei.

Luati-va privirea de la piscina si uitati-va la gratarul care fumega. In fata gratarului, un dolofan de 230 kile curata niste peste. Uitati-va la el, ii vedeti bucile alea slinoase? Are slipul tras doar pe juma de cur. Ii vedeti parul de pe cur?

Se face seara. Grupul de tineri a mancat si acum se balaceste in piscina. Fetele stau pe sezlongurile unde ai fi vrut tu sa te asezi. Vrei sa intri in piscina dar baietii fac bombe si tiribombe si nu ai loc de ei. Muzica s-a oprit dar ei urla si zbiara.

S-a facut noapte. Inchizi tv-ul si incerci sa adormi. Din nou, acelasi grup de tineri stau la o masa fix sub balconul tau. Unul spune bancuri si ceilalti se tavalesc pe jos. Se face 2 noaptea. Nu se mai spun bancuri dar se vorbeste intens despre aventurile unuia dintre ei in Germania. Se fac planuri de viitor. Se ciocnesc sticle de bere.

S-a facut ora 4. Tinerii s-au retras in camere. Acum poti sa dormi linistit. Pina la ora 6:30 cand dolofanul are chef de vorba cu un vecin. Vorbesc tare despre tinerii care au petrecut toata noaptea: ce cur avea aia in costum roz, ce draguta la fata e aia mai grasuta.

O da, e misto la rezidential. Mai merg!

Share

nu ma injurati..

Share

first date!

Share

fact

Chiar daca nu mi-e foame, tot as mușca din pizza aia..

Share

Esti bine boss!

Share

10/10

Unde ai fost papusa pina acum?

Share

Mult prea tare. Si adevarat!

Bai, imi permit din nou nesimtirea sa dau copy/paste la un articol de pe facebook. Este mult prea misto, prea adevarat si prea pacat sa se piarda in negura facebook-ului. Asa ca, desi nu am cerut acordul omului, voi pune aici articolul, sa ramana pentru eternitate:


Orice companie privată este ca o orchestră. Vioara este angajatul, sclavaletul, cum ar veni. Viorile sunt instrumentele pe care se bazează toată orchestra și, în secțiunea lor, lucrurile sunt împărțite după criterii de competență: Vioara Întâi este veteranul care bagă muncă până zăpăcește, n-a mai văzut concediu din 2012 și nici promovare nu poate primi pentru că este esențial în rolul pe care îl ocupă. Vioara a Doua este un angajat de asemenea competent. Prieten cu Vioara Întâi, el are nefericita misiune de a trage la jug alături de veteran și de a acorda toate viorile proaspăt angajate. În orice secțiune de viori există cel puțin una spartă, dezacordată și cu corzile rupte, care este acolo pentru că e nepotul, fiica sau lubrifiantul unui instrument poziționat mai sus în lanțul trofic. Celelalte viori vor trebui să cânte mai intens ca să le acopere și pe astea.

Piculina este, de obicei, o colegă de departament care se plânge toată ziua că ceilalți sunt proști și trebuie să muncească ea mai mult din cauza lor. Ea este tot un izvor de incompetență, poate mai bogat decât altele, dar are întâietate pentru că se plânge întotdeauna prima și acoperă nișa asta. Rolul ei este să arunce greul în cârca celorlalți, nu din răutate, ci din incompetență pură. Este cea care trimite mereu mailuri în masă către toți angajații. Cu cât se apropie termenul de predare al unui proiect, cu atât te vei trezi mai des cu Piculina pe cap, că ea nu poate singură, că e nedrept și ce proști sunt ăia care credeau că se poate face așa din scurt.

Violoncelul este colegul acela care nu se poate abține din a se uita în decolteul tuturor colegelor de serviciu și nu poate renunța niciodată la a face glume porcoase și avansuri libidinoase care strepezesc toate femeile pe o rază de doi kilometri. Asta pentru că el știe sigur că ”bagaboantele” s-au îmbrăcat mișto special pentru el, nu pentru că majoritatea femeilor din orice companie sunt îngrijite și curățele. Nu poate fi o coincidență. De acolo și numele de Viol-oncel.

Clavecinul este colegul de la biroul vecin, care ascultă toate conversațiile telefonice pe care le porți, inclusiv cele personale, și raportează direct sau indirect superiorului. Scopul lui nu este neapărat să-ți facă rău, ci doar să completeze la tezaurul de zvonistică al companiei. Clavecinul se bagă mereu în seamă, îți cere păreri, face afirmații și emite păreri nesolicitate pe orice subiect astfel încât să se pună bine cu tine, să te prindă cu ceva, să afle ce gândești și să dea mai departe.

Pianiștii sunt oamenii de la IT și sunt cei mai antisociali instrumentiști. Ăștia ar prefera să stea mereu închiși în cutia lor întunecoasă și să nu vorbească cu nimeni, dar pentru că majoritatea angajaților dintr-o companie sunt complet afoni și microcefali când vine vorba de calculatoare, pianiștii vor fi obligați să curețe toată ziua spam, viruși, pornografie și rețete de papanași cu ransomware dintr-o rețea internă încropită din bețe de chibrit arse, un Pentium 3 și liță adusă de-acasă. Asta se întâmplă pentru că ditamai corporația s-a căcat pe ea la bani când a venit vorba de securitate.

Trompeta este de multe ori un șefișor, nici prea jos, dar nici suficient de sus încât să doarmă liniștit noaptea. Rolul trompetei este să dea în gât, să sape și să toarne pe oricine îi stă în cale, indiferent dacă respectivul a greșit sau nu, doar pentru a se pune bine cu șeful lui direct, Trombonul, și pentru a-și asigura ascensiunea în companie. Cei mai nefericiți subalterni lucrează în departamentul Trompetei, pentru că nu au niciodată sprijin, nu au la cine să se ducă și știu că vor fi aruncați sub roțile trenului de fiecare dată când trompeta își va dovedi incompetența.

Contrabasul este tot un șefișor, de obicei foarte blazat, cu vechime mare și sătul de muncă. Acesta se contrazice mereu cu toată lumea, este reticent la tot ce e nou și critică toate inițiativele până în punctul în care blochează activitatea.

Trombonul este șeful ăl mare, subaltern doar Tobei Mari. Acesta urlă în ședință la toți șefii de departamente, în timp ce Trompeta îi ține isonul din spate. Clavecinul ia notițe și aprobă cuminte din cap, ca mai apoi să împrăștie zvonuri despre ședință și să încerce să facă front comun cu ceilalți angajați. Uneori, clavecinul te bagă fără să vrei la înaintare, pe principiul: Nu-i așa că tu aveai o idee foarte bună mai demult, ia spune-i și domnului Trombon să audă și dânsul, poate îi place! Bineînțeles că tu nici nu apuci să-ți ștergi oroarea de pe figură că Trompeta te-a și notat pe lista neagră pentru că ai avut tupeu să ai idei înaintea ei.

Toba Mare este președintele-director general. El bate rar, dar dârdâie toată compania până la subsol când sună. De obicei nu concertează decât o dată, maxim de două ori pe trimestru fiscal, dar vocea sa se face resimțită până în măduva oaselor. Uneori Toba Mare poate fi convins să renunțe la Trombon în favoarea Harpei pe care a angajat-o să aibă grijă de instrumentul lui. Aceasta este cea mai periculoasă. Să te ferească Dumnezeu să ajungă Harpa șef peste companie, că se transformă imediat în Harpie și otrăvește pe toată lumea, fără discernământ. De obicei lucrurile astea sunt previzibile. Când vine Trombonul pământiu și zice că s-a decis o schimbare de direcție, iar Trompeta tace mâlc, atunci e momentul să-ți dai demisia din orchestră. Știi că Harpa a evoluat de la instrumentul Tobei Mari și va lua la instrument pe toată lumea din firmă. Harpa își alege întotdeauna Clavecinul ca subaltern direct, pentru că acesta are potențial de Trompetă.

Harpa va trăda și pe Toba Mare pentru Dirijor, adică acționarul majoritar, care se va trezi într-o zi că orchestra cântă prost și nu mai are concerte, dar va găsi consolare în faptul că Trombonul și Vioara Întâi au fost de vină. Cel puțin așa l-au asigurat Harpa și Trompeta – fostul tău clavecin de birou.

sursa

Share